În vederea desfășurării Proiectelor Naționale derulate de Agenția Națională Antidrog în parteneriat cu Ministerul Educației, pentru organizarea și implementarea de către Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș a acestora la nivelul județului Argeș în parteneriat cu I.S.J Argeș, vă transmitem următoarele:
Oferta educațională cuprinde proiectele „CUM SĂ CREŞTEM SĂNĂTOŞI”, proiect ce presupune formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare), „ABC-UL EMOŢIILOR”, proiect la ciclul primar de învăţământ, „NECENZURAT”, pentru elevii de gimnaziu, proiectul-concurs „MESAJUL MEU ANTIDROG”, începând cu nivelul gimnazial și continuând cu cel liceal, „FRED GOES NET” este adresat elevilor de 14-19 ani, „EU ŞI COPILUL MEU”, proiect adresat părinţilor ce vizează consolidarea legăturilor afective dintre membrii familiei. Găsiți detalii despre aceste proiecte în documentul atașat.
Pentru selectarea urgentă a 10 unități de învățământ gimnaziale și liceale ce vor participa în Proiectul Național „MESAJUL MEU ANTIDROG” și a 5 unități de învățământ liceal din Pitești ce vor participa în cadrul Proiectului Național „FRED GOES NET”, vă rugăm să vă exprimați interesul prin completarea formularului distribuit în unitățile școlare. Dacă o unitate de învățământ liceal dorește să implementeze ambele proiecte, vă rugăm să completați formularul pentru fiecare proiect.