În contextul situației de risc epidemiologic generat de depășirea nivelului așteptat de cazuri de îmbolnăvire de gripa la nivel național, în vederea prevenirii și limitării îmbolnăvirilor prin gripa și alte infecții virale respiratorii, a fost emisă instrucțiune ca pentru instituirea stării de alerta epidemiologică. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin infecții respiratorii acute și gripă trebuie respectate următoarele recomandări:
1. Pentru personalul unităților de învățământ:
a) evitarea aglomerațiilor în spațiile de lucru, acolo unde este posibil, și aerisirea periodică a spațiilor închise;
b) izolarea voluntară la domiciliu a personalului cu simptomatologie respiratorie;
c) încurajarea vaccinării antigripale a personalului.
2. Pentru colectivele de preșcolari, școlari și elevi:
a) informarea părinților sau a aparținătorilor legali privind semnele și simptomele infecțiilor respiratorii și recomandarea de izolare la domiciliu a preșcolarilor, școlarilor și elevilor cu simptomatologie respiratorie;
b) realizarea unui triaj observațional zilnic pentru identificarea prezenței simptomelor de viroză respiratorie în colectivitățile școlare;
c) asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;
d) spălarea mâinilor după fiecare pauza, înainte de intrarea la clasă;
e) aerisirea periodică a încăperilor;
t) utilizarea batistelor de unică folosință pentru acoperirea gurii și nasului și spălarea corectă a mâinilor după tuse sau strănut;
g) încurajarea vaccinării antigripale a preșcolarilor, școlarilor și elevilor, mai ales pentru cei care prezintă afecțiuni cornice care pot fi agravate de gripă.