Vă anunțăm cu drag că:
1.Am lansat în luna mai primul apel în care donăm 2000 de calculatore, o parte din dumneavoastră au primit deja calculatoarele pentru că am livrat toată vara, iar ceilalți care nu au primit urmează să primească. livrăm săptămânal atât cât ne permit resursele și oamenii care lucrează alături de noi, astfel vă anunțăm că am reușit să ajungem la jumatate dintre beneficiari și continuăm fără oprire!
2.Odată cu începerea școlii, lansăm al 2-lea apel (11 septembrie/ facebook educlick, facebook AFF, Educlick ) unde vă invităm să vă înscrieți și avem marea rugăminte să ne urmăriți pe rețele de socializare ca să puteți vedea când facem anunțul. În acest demers avem mare nevoie de sprijinul dumneavoastră si pentru a disemina această informație în cadrul comunităților din care faceți parte, astfel putem ajunge la cât mai mulți elevi din mediile defavorizate care nu au calculatoare și din acest motiv nu pot avea acces la educație.
Nu uitați să verificați regulamentul nostru unde există câteva reguli principale pe care le vom anunța și aici:
a) Aplicantul proiectului este o unitate de învățământ, o asociație, o instituție socială sau orice altă entitate care are identitate juridică și activează în domeniul educației fără a urmări vreun profit de pe urma activității sale.
b) Organizațiile care au avut proiecte câștigătoare anterior în cadrul programelor de donație lansate de Asociația Ateliere Fără Frontiere nu pot aplica cu același proiect în cadrul programului Dăm Click pe România 2023. Organizațiile pot aplica însă cu un proiect diferit: de exemplu, unități școlare pot aplica cu un proiect prin care să echipeze altă structură/clădire din cadrul instituției.
c) Organizațiile laureate care au beneficiat de mai mult de 3 ori de echipamente IT în ultimii 3 ani prin programele Asociația Ateliere Fără Frontiere nu vor fi considerate eligibile și vor fi descalificate.
Marta Curteanu
Project Manager Educlick
marta.curteanu@atelierefarafrontiere.ro
Ateliere Fără Frontiere