Pe 18 decembrie, am avut bucuria de a intra în spiritul Crăciunului, cu un eveniment de suflet, ce a adus zâmbete, dar și lacrimi de emoție pe fețele copiilor și părinților: oferirea burselor “Dr. Michael Janson” de câtre Fundația CID România!
Acest proiect, inițiat de Fundația CID România în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș și aflat la a doua ediție, are ca scop susținerea în procesul educațional a elevilor de clasa a VIII-a, din mediul rural, cu rezultate foarte bune la învățătură. Bursa, în valoare de 4000 lei, se acordă pe durata anului școlar 2020-2021 și este oferită în 2 tranșe egale, prima în luna decembrie 2020, iar cea de a doua, în luna aprilie 2021, înainte de susținerea examenului de Evaluare Națională.
Cei zece elevi desemnați câștigători ai bursei “Dr. Michael Janson” în urma concursului de dosare, conform regulamentul pentru anul școlar 2020-2021, sunt:
Popa Ionuț-Alexandru Școala Gimnazială Nr.1 Budeasa –Structura Gălășești
Banu Alexandru Școala Gimnazială „Mihai Tican Romano” Berevoiești
Ioana Sorina Mihaela Școala Gimnazială Nr.1 Budeasa -Structura Calotești
Gușoiu Petruța Ștefania Școala Gimnazială Cicănești
Georgescu Cristina Florentina Gina Școala Gimnazială Nr.1 Recea
Anghel Alexandra Denisa Școala Gimnazială Nr.1 Micești
Busioc Gabriela Andrada Școala Gimnazială „Nae A. Ghica” Rucăr
Cornățeanu Larisa Nicola Școala Gimnazială Nr.1 Poienarii de Muscel
Martin Ana Școala Gimnazială Nr.1 Corbeni
Bursele au fost înmânate de către doamna Elena Liliana Murguleț, Inspector Școlar General al IȘJ Argeș și de către doamna Florina Ișfan, responsabil de proiect al Fundației CID Romania. Cu răbdare și deosebită implicare, doamna inspector s-a interesat de dorințele fiecărui elev, a dat sfaturi pentru viitor, fiind impresionată de maturitatea și hotărârea lor de a reuși!
Felicitări și mult succes la Evaluarea Națională, dragi elevi merituoși!