Program de burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a
Dragi colaboratori,

Despre liceeni de clasa a X-a vorbim, acestia reprezinta grupul tinta. Este vorba de unele dintre cele mai prestigioase burse in Marea Britanie oferite de colegii cu traditie.

Avem bursieri care au ajuns la Oxford University, la London School of Economics, la University College London, unii chiar la Harvard dupa o bursa platita complet de Headmasters and Headmistresses Conference (HMC), partenerii nostri din Marea Britanie care ne ajuta cu derularea proiectului. Dam cel putin 5-6 burse complete si un nr. de burse partiale in fiecare an.

Iar inscrirerea in acest program, care iti ofera o sansa de a-ti schimba viata,  costa 19 lei, atat. Cautam elevi cu performante academice bune, cu un CV care sa contina si altceva decat note bune, cautam adolescenti adaptabili si isteti care s-ar putea adapta unui mediu diferit de ce exista in Romania.

In acest an, inscrierile sunt sensibil mai mici decat anul trecut deci cine actioneaza acum are o sansa destul de buna sa inceapa anul scolar viitor in Marea Britanie.

Deadline înscrieri: 24 IANUARIE 2019

Ca o nota personala, in calitate de fost student al acestei burse prestigioase, va pot spune ca nu as fi ajuns niciodata la London School of Economics sau la Universitatea Harvard fara sa am la temelie ajutorul HMC-ului si bursa pe care am obtinut-o in anul 1999. Va invit sa impartasiti informatia, sa fiti generosi in a o da in lung si lat, tuturor cunoscutilor care s-ar putea incadra in cerinte. Mai jos regasesti criteriile de eligibilitate si modalitatea de inscriere. Te incurajez sa citesti atent si sa completezi cat mai repede aplicatia. Succes!

Va asteptam,

Razvan Orasanu

Presedinte Asociatia „Tine de Noi”
Marea majoritate a burselor acoperă în totalitate costurile (taxe școlare, cazarea şi cheltuielile de masă, însemnând în medie între 35.000 și 42.000 lire sterline), însă există și burse parțiale, care acoperă între 50% – 70% din costuri, acestea fiind calculate în funcție de venitul brut al familiei. Singurele taxe care trebuie achitate de către elevi sunt:

  • O taxă în valoare de 19 lei, atunci când elevul își înscrie aplicația în cadrul acestui concurs, detalii regăsiți în documentația din link-urile de mai jos. Taxa aceasta este nereturnabilă.
  • O taxă în valoare de 1400 lire, reprezentând taxa de administrare a programului, care va fi achitată doar de către elevii care câștigă bursa și vor pleca la studiu în Marea Britanie.
!!! Important – Încurajăm citirea cu atenție a formularelor și ghidurilor prin care se va efectua înregistrarea în cadrul acestui program, precum și instrucțiunile de completare prezente în documentația din link-urile de mai jos.
Încurajăm contactul pe email la adresa: burse2019@tinedenoi.ro
Criterii de eligibilitate pentru bursele complete:– să fie înscriși într-o formă de învățământ de nivel liceal, fiind în prezent (anul școlar – 2018-2019) în clasa a X-a;
– să nu ocupe, la momentul înscrierii, un loc într-o școală din Marea Britanie;
– venitul părinților (brut, combinat) pe anul 2018 să nu depășească echivalentul în lei a 30.000 lire;
– vârsta elevului trebuie să fie, la 1 septembrie 2019, între 16 ani și 17 ani si 6 luni – nu pot aplica decât elevii care, la data menționată, nu depășesc vârsta maximă admisă. Data nașterii aplicantului ar trebui să se încadreze între 01.03.2002 și 01.09.2003.
Elevii pentru care venitul părinților depășește suma de 30.000 de lire în anul 2018 pot aplica pentru o bursă parțială, urmând aceeași procedură de înscriere.

!!! Transmiterea documentelor se va face inițial în format electronic sub forma unui singur PDF complet (formularul de aplicație semnat) la adresa: burse2019@tinedenoi.ro, urmând ca într-o etapă viitoare, după selecția preliminară, elevii acceptați pentru concursul final să transmită și fizic documentele complete la o adresă indicată ulterior.

Toate materialele pentru depunerea dosarului, precum și toate detaliile privind acest program se găsesc pe:

https://drive.google.com/open?id=19YEIzN9EeCvfOELXqdMd-WZ__HuOmqHh (format WORD)

sau

https://tinedenoi.ro/burse-academice/  (format PDF și WORD)

Informaţii complete despre procesul de aplicare şi ce presupune experienţa educaţională la o şcoală independentă din Marea Britanie pot fi consultate pe site-ul http://tinedenoi.ro/burse-academice/

!!! Probleme des întâlnite în transmiterea aplicațiilor pentru concursul de anul trecut:

  • În prima fază este necesar transmiterea formularului electronic de aplicație complet și semnat  de către elevi și părinți sub forma unui singur PDF; elevii care vor fi selectați pentru cea de-a doua etapă vor fi anunțați să transmită fizic dosarul complet cu toate documentele la o adresă comunicată ulterior;
  • Taxa administrativă de 1400 lire trebuie achitată doar de către câștigătorii concursului, de către cei care vor fi anunțați că au câștigat și vor pleca la studiu în Marea Britanie;
  • Observație pentru pagina 6 din formularul de aplicație: Dacă elevul nu are în prezent, în momentul transmiterii aplicației note/medii este rugat să completeze doar cu notele/mediile anului precedent.
  • În cazul în care școala nu poate elibera foaia matricolă în limba engleză, aceasta trebuie tradusă la un traducător autorizat, apoi semnată și ștampilată de către școală.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să transmiteți un email la adresa burse2019@tinedenoi.ro

Despre Asociația „Ține de Noi”

Asociația „Ține de Noi” organizează programe dedicate educației cu proiecte concrete în marile orașe ale României, organizează în fiecare an Conferința Națională în domeniul Educației, cea mai importantă conferință în domeniu, unde participă toți actorii relevanți.

Pentru a vedea toate evenimentele și dezbaterile noastre CLICK AICI
Burse anuale de studiu în Marea Britanie pentru elevii de liceu, CLICK AICI

Asociația „Ține de Noi” este o organizație nouă care își propune să creeze comunități active în domeniul politicilor publice economice, educaționale și în domeniul energiei și constituirea unui spațiu de dezbatere în societate legat de problemele guvernării României. Obiectivul principal este de a crea în jurul acestei organizații un adevarat laborator de idei orientate spre societate și un nucleu pentru politici publice viitoare. Promovăm valorile democratice și euro – atlantice ca o șansă pentru modernizarea României.

Cu mulțumiri,
Echipa Asociației „Ține de Noi”
office@tinedenoi.ro

Home

Strada Făinari, nr. 45A, sectorul 2, Bucuresti, Romania

Razvan Orasanu